Pentru cei care cred orbește în sistemul medical (partea a doua).

Pentru cei care cred orbește în sistemul medical (partea a doua).

Cuprins partea a doua:

  • Cu ce diferă clinica înființată de el de cele standard
  • De ce medicina integrativă este superioară medicinii practicate în România, Germania etc.
  • Cum diagnostichează diferit de alți medici
  • Cum descoperă doctorul în clinica lui cazurile unde trebuie detoxifiere și cum toxinele nici măcar nu apar la analizele obișnuite sau mai complexe. Cât de importantă este detoxifierea.

 

Cu ce diferă clinica înființată de doctorul Ionescu  de cele standard?

Istoria înființării clinicii este foarte interesantă, ar putea fi subiectul unui film artistic pentru că scoate în relief prin ce trece un om de afaceri. Iar soluția salvatoare i-a venit brusc.

La început casele de asigurări nici nu l-au băgat în seamă, când reprezentanții lor au aflat ce avea de gând, în condițiile în care luase deja un împrumut serios, clinica era funcțională, dar nu putea trata pe nimeni… aceasta din cauză că a fost indus în eroare și făcut să creadă că va fi sprijinit și va incheia contracte cu aceste case.

Doctorul Ionescu spune: “… fără casele de asigurări în Germania nu poți face nimic, fiindcă așa e sistemul făcut, oamenii nu plătesc din buzunar și ca atare nici noțiunea de șpagă nu e cunoscută.”

Apoi continuă: “realitatea este că de 32 de ani avem clinica plină și chiar liste de așteptare pentru că toate casele de asigurări din Germania preiau costurile de tratament ale pacienților noștri. Pentru boli de piele și autoimune, internarea durează 4 săptămâni, iar pentru boli de mediu 3 săptămâni. La final bolnavul părăsește clinica într-o stare bună, în proporție de 90% dintre cei cei cu boli de piele pleacă cu pielea intactă, cei cu boli de mediu regăsesc energia pierdută, dispare oboseala cronică. Un lucru care pare minor, să dormi 12 ore și să te trezești tot obosit e îngrozitor.”

Diana descrie frumos istoria apariției acestei clinici și te las să afli din articolul ei amănuntele și cum a reușit să convingă casele de asigurări din Germania.

Întâi, doctorul care fugise înainte de revoluție în Canada, a vrut să deschidă în America o clinică, dar spune el, nici acolo și nici în Canada nu e posibil. Nu există nici o portiță de ieșire din rutina farmaceutică. 

Voi puncta puțin din dramatismul situației unui director de bancă german, care conducea o bancă mică, care a crezut în ceea ce a spus că va face doctorul și i-a împrumutat o sumă mare (a împrumutat clinica).

Doctorul Ionescu a cheltuit banii pentru reamenajarea clinicii care avea 60 de salariați, și restul s-au epuizat repede în câteva luni de funcționare. Pacienți au apărut rapid, din prima săptămână, peste 180, dar nu îi putea trata fără contract cu casele de asigurări. Clinica anterior reprezenta o gaură neagră pentru casele de asigurări care asigura toate cheltuielile (inclusiv cu personalul). Gradul de ocupare de mai mulți ani era sub 30%. După preluarea clinicii de către doctor, au sistat orice finanțare.

Directorul băncii, cel care acordase creditul, după încă două luni în care se terminaseră și banii de salarii pentru personalul clinicii, iar venitul era tot zero, ajunsese într-o stare vecină cu nebunia.

Doctorul povestește: “am aflat ulterior că în fiecare dimineață dădea ocol clinicii, vedea că nu e nici o mașină în parcare, aștepta să se deschidă clinica și intra la 9:30 fix să întrebe dacă avem pacienți. În fiecare zi!”.

În fine doctorul a avut o idee salvatoare și directorul băncii a făcut afacerea vieții lui deoarece ulterior toate operațiunile financiare cu salariile, toate celelalte cheltuieli și cu casele de asigurări s-au derulat prin banca lui.

Revenind la întrebarea de ce clinica e deosebită.

Presa consemnează că pentru prima oară, niște bolnavi cronici nu mai au nevoie de antihistaminice, cortizon etc. Oamenii erau așa de fericiți că sunt sănătoși după atâția ani de suferință…

Pe de altă parte doctorul știa câți dușmani avea deja în rândul medicilor de acolo din zonă. Toți medicii dermatologi pe o arie cu raza de 100 de km erau îngrijorați permanent pentru că o parte dintre pacienții lor dispăruseră și veneau doar la clinică. Ei sunau la casele de asigurări și se plângeau că cei din clinică le fură pacienții. Pacienții erau ca un bun al lor, nu aveau voie să iasă din terapie, trebuiau să rămână pacienți toată viața.

Fiindcă la bolnavii cronici așa se întâmplă în general, la astmatici, la neurodermitici, la cei cu boli sistemice. Odată intrați în tratament, sunt dependenți de diferite medicamente și terapii.

Doctorii spuneau celor de la casele de asigurări că nu se poate, la clinică le pune pacienților cortizon în mâncare. Noroc câ ministrul sănătății a dat dispoziție să fie cu ochii pe acea clinică și au constatat că din 800 de pacienți, în afară de 5, la nici unul nu a mai recidivat boala timp de un an cât au urmărit, dacă am reținut bine.

La casele de asigurări se știa și le răspundeau medicilor, bine dar după ce pleacă de la clinică ce fac pacienții, își pun singuri în mâncare cortizon?

Pentru cei interesați care nu pot merge în Germania, doctorul Ionescu a deschis în colaborare un centru de asistență în România. Detalii în articol.

Unde reportera întreabă F.S. Deci se schimbă încet lucrurile,…

Vreau să subliniez și faptul că în Germania directorii caselor de asigurări sunt încântați de acea clinică pentru că le aducă o economie substanțială. Bolnavii cronici depind pe viață de medicație și terapie, altfel le revin simptomele neplăcute. Din 1800 de pacienți anual, datorită vindecării marii majorități, casele de asigurări economisesc între 5 și 6 milioane de Euro în fiecare an.

Notă: clinica are semnate contractele cu casele de asigurări de 30 de ani. Nu e ceva recent.

Povestea ajuns la mine cel puțin acum.

Ca să rezum răspunsul la întrebare, clinica e diferită pentru că aici se practică medicina integrativă, tratamentul este personalizat, la fel și alimentația cât pacientul stă la clinică. Cât a fost angajat la alte clinici în Germania, doctorul Ionescu a încercat să obțină introducerea unei alimentații personalizate dar i s-a spus că au buget fix pe zi și nu e posibil. De tratament personalizat nici gând. Și ceilalți medici oferă  tratament personalizat dar pe bază de șablon după cum preciza doctorul Ionescu.

Al doilea punct din cuprins este:

De ce medicina integrativă este superioară medicinii practicate în România, Germania etc.

Răpunsul se află în tot ce am scris în prima și a doua postare. Analizele în vederea stabilirii diagnosticului  sunt de altă calitate, nestandardizate, diagnosticarea se face cu totul altfel, tratamentul este personalizat, alimentația în clinică este personalizată.

Nu am menționat, costurile sunt destul de mari pentru doritorii din România. România nu suportă costurile tratamentelor efectuate în Germania la acea clinică.

 

Ultimul punct din cuprins este:

Cum descoperă doctorul în clinica lui cazurile unde trebuie detoxifiere și de ce toxinele nici măcar nu apar la analizele obișnuite (de rutină). Cât de importantă este detoxifierea.

Iată cum prezintă directorul clinicii, dr. Ionescu situația: “vă spuneam și despre pacienții considerați simulanți sau bolnavi psihic; prin analizele noastre, care nu sunt ieftine, dar pe care le-am convenit cu casele de asigurări, nu lămurim doar cauzele bolilor cronice, ci identificăm și ceea ce alte analize nu reușesc: cantitățile crescute de substanțe toxice din mediu, organotoxine și metale grele din corpul pacienților.

La metale grele de exemplu, analizele clasice de sânge nu găsesc nimic, de asta oamenilor li se spune că nu au nimic. Dar dacă folosești o substanță chelatoare, ea scoate din țesut acele metale care apar în urină sau scaun, în cantități enorme și realizezi că acel om este, de fapt, intoxicat în ultimul hal. La organotoxine (pe care le asimilăm din pesticide, erbicide, solvenți, vopsele de lemn, insecticide, detergenți și altele) la fel, avem teste de identificare care nu se mai fac în altă parte.

Fie luăm o probă din grăsimea abdominală, sau dacă pacientul nu vrea această microbiopsie, îl trimitem la saună și după după serii de saună îl așteptăm cu seringa și îi luăm proba de sânge pe loc. Lipoliza periferică pe care o creează sauna eliberează o cantitate mare de organotoxine din țesutul adipos și așa descoperi valori de 3-4 ori mai mari decât normal, pe care analizele de sânge nu le vor arăta niciodată.

În acest mod obținem prima dovadă pentru casa de asigurări.

A doua dovadă: substanțele toxice sensibilizează sistemul imunitar al pacientului și produc descărcări necontrolate de neurohormoni. Avem teste de sensibilizare a limfocitelor circulate, care arată clar dacă există toxine… Testăm categorii întregi de substanțe, din mediul chimic, dentar, pesticide, bifenili policlorurați și (toxine din) medicamente.

Sunt persoane care sunt sensibile la nichel sau crom și se întreabă de ce. Oalele de metal nu prezintă nici o garanție când faci supă de roșii sau cu alte componente organice. Acizii organici scot metalul din aliaj și așa ajungi sî mănânci supă cu crom, nichel sau alumniu. Nimeni nu se gândește la așa ceva.

Foarte frecvente în ultima vreme sunt sensibilizările la titan, un aliaj care e peste tot, de la proteze, implanturi dentare, paste de dinți sau creme de protecție solară până la medicamente, vitamine și suplimente alimentare, unde reprezintă substanță de completare. Din catalogul german de 80 000 de medicamente, peste 50% din capsulele oferite în farmacii au dioxid de titan în compoziție.

A treia probă pe care o oferim caselor de asigurări pentru a dovedi indubitabil că avem un pacient cu o boală de mediu sau un pacient cu cancer este faptul că pacienții respectivi NU pot să se dezintoxifice singuri prin procesele naturale cu care este înzestrat corpul. La noi se fac 2-3 teste de exemplu, pentru faza a doua de dezintoxicare hepatică, cu substanțe biologice de genul glutationului, sulfatului, acidului glucoronic etc. Se testează enzimele specifice – Glutation-S-Transferaza, N-Acetil-Transferaza etc.

Prin ele dovedim negru pe alb că acest pacient nu poate dezintoxica, coprul lui nu elimină ceea ce ar trebui să elimine. Pentru el, tabelele cu valori normale ale substanțelor toxice nu au nici o valoare, fiindcă el acumulează tot.

Testele de screening biochimic pe care le facem sunt atât de clare încât nu mai e nevoie să îl trimitem pe pacient la teste de expresie genetică, care să confirme diagnosticul. ”

Reamintesc, ei erau trimiși la psihiatrie. Păreau sănătoși după analizele de rutină și li se spunea că nu vor să muncească și caută pretexte.

Concluzia mea este că, am avut tot timpul dreptate când susțineam că detoxifierea e o componentă esențială în procesul de vindecare. Încă o confirmare.

Închei aici cu speranța că a fost o lectură interesantă și a mai lămurit motivele pentru care e bine să ne detoxificăm.

Reamintesc că pachetul de produse pe bază de uleiuri esențiale de la doTerra, Cleanse & Restore creat de doctorii lor, asigură o detoxifiere celulară eficientă în 30 de zile.

De regulă o singură rundă nu e suficientă la cei care au acumulat multe toxine.

Scrie-ne ce problemă ai vrea să rezolvi, prin formularul de mai jos,

sau ne poți suna direct la:

0732 989 888 / 0748 888 400

Tags: No tags

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of